Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
UNECE recomandă statelor să integreze îmbătrânirea în toate domeniile de elaborare a politicilor
Data publicării: Vineri, 19 martie 2021

La data de 17 martie curent, Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) a publicat Ghidul pentru integrarea îmbătrânirii, în cadrul căruia, se solicită dezvoltarea unui cadru strategic întru integrarea îmbătrânirii pentru a asigura considerarea și integrarea sa sistematică în politicile publice.

Regiunea UNECE acoperă peste 47 de milioane de kilometri pătrați. Statele sale membre includ țările din Europa, dar și țările din America de Nord (Canada și Statele Unite), Asia Centrală (Kazahstan, Kârgâzstan, Tadjikistan, Turkmenistan și Uzbekistan) și Asia de Vest (Israel). Astfel, până în anul 2050, aproximativ una din patru persoane din regiunea UNECE va avea peste 65 de ani. Îmbătrânirea populației afectează aproape toate aspectele societății. Schimbarea necesară pentru adaptarea societăților la implicațiile îmbătrânirii populației și a vieții mai îndelungate nu poate fi realizată fără un efort integru al guvernului și al întregii societăți. Din acest motiv, integrarea îmbătrânirii - integrarea sistematică a problemelor legate de îmbătrânire în toate domeniile de politică relevante și la toate nivelurile de politică - este recomandată de Planul internațional de acțiune de la Madrid privind îmbătrânirea (MIPAA) adoptat în anul 2002.

În țările UNECE, eforturile de integrare a îmbătrânirii sunt în creștere. În decembrie anul trecut, Germania, Portugalia și Slovenia, care dețin președinția Consiliului Uniunii Europene în perioada iulie 2020 - decembrie 2021, au prezentat Declarația celor 3 președinți de state privind îmbătrânirea (Trio Presidency Declaration on Ageing). Declarația a solicitat „integrarea îmbătrânirii în toate domeniile politice pentru a ajuta societățile și economiile să se adapteze în mod adecvat la schimbările demografice în vederea unor societăți care să răspundă nevoilor și intereselor tuturor vârstelor, consolidând incluziunea socială și solidaritatea între generații”. Sub actuala președinție portugheză, Consiliul Uniunii Europene a adoptat la data de 12 martie 2021, prin procedură scrisă, concluziile Consiliului privind integrarea îmbătrânirii în politicile publice. Acestea încurajează țările să dezvolte cadre strategice naționale pentru integrarea îmbătrânirii.

Noul Ghid pentru integrarea îmbătrânirii urmărește să acorde suport statelor membre oferind îndrumări metodologice factorilor de decizie politică. Liniile directoare pun accentul pe cercetarea și analiza sensibilă la vârstă, implicarea mai multor părți, coordonarea și colaborarea transsectorială, precum și alinierea la cadrele internaționale relevante. Ghidul abordează provocările de integrare pe care guvernele le pot întâlni, cum ar fi: lipsa de cunoștințe și conștientizare a preocupărilor și avantajelor pe care le aduce îmbătrânirea populației și nevoile diferitelor grupe de vârstă, inclusiv a persoanelor în etate; lipsa angajamentului politic și a resurselor; experiență limitată în integrarea sistematică a îmbătrânirii; potențiale abordări fragmentate și lipsa unei coordonări eficiente și a coerenței politicilor; precum și lipsa de informații și date dezagregate pentru a sprijini analiza și definirea bazată pe dovezi a obiectivelor strategice, obiectivelor și activităților, precum și monitorizarea și evaluarea acestora.

Integrarea îmbătrânirii este esențială pentru implementarea Deceniului Națiunilor Unite privind îmbătrânirea sănătoasă (2021-2030) proclamat de Adunarea Generală a ONU în luna decembrie a anului 2020, care solicită „acțiuni concertate și de colaborare pentru îmbunătățirea vieții persoanelor în vârstă, a familiilor lor și a comunităților în care trăiesc”.

Pentru a accesa Ghidul pentru integrarea îmbătrânirii și a afla mai multe despre activitatea UNECE privind integrarea îmbătrânirii, vizitați următorul link: https://unece.org/population/ageing/mainstreaming-ageing

Pentru a accesa Declarația celor 3 președinți de state privind îmbătrânirea (Trio Presidency Declaration on Ageing) vizitați următorul link: https://www.bmfsfj.de/resource/blob/163180/c2173339af6c7568dbd168b29a31b06e/trio-pesidency-declaration-on-ageing-data.pdf

Alte înregistrări
Data publicării: Miercuri, 22 noiembrie 2023
40 de persoane in vârstă participă la un proiect pilot inedit denumit generic - Universitatea pentru vârsta a treia. La cursul de dezvoltare a abilităților digitale, ei au invatat cum să interacţioneze pe reţelele de socializare, să-şi creeze o adresă de e-mail sau chiar să acceseze formularul online pentru compensaţiile din perioada rece a anului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 16 noiembrie 2023
Moldova a depus eforturi considerabile pentru a răspunde necesităților populației sale, în contextul îmbătrânirii acesteia. Concluzia a fost enunțată de experta Organizației Națiunilor Unite (ONU) în domeniul respectării drepturilor persoanelor în etate, Claudia Mahler, care a efectuat o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 7-16 noiembrie curent. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 07 noiembrie 2023
Începând cu 2 octombrie curent, 40 persoane cu vârsta peste 60 de ani au început studiile la Universitatea pentru vârsta a treia, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Chiril Răcilă s-a născut în anul 1950. De profesie este inginer, iar după 51 de ani de la absolvirea Universității Tehnice a devenit, din nou, student alături de alți 39 de bărbați și femei în vârstă din Republica Moldova și Ucraina admiși la Universitatea pentru Vârsta a 3-a (UV3). Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 24 octombrie 2023
Pentru a asigura participarea ambilor părinți la îngrijirea copilului, tații copiilor nou-născuți au dreptul la concediu paternal cu o durată de 14 zile calendaristice, acordat conform articolului 1241 din Codul Muncii al Republici Moldova. Concediul poate fi solicitat integral, în decurs de maximum 12 luni de la nașterea copilului, în baza unei cereri scrise, adresate angajatorului. La cerere se anexează copia certificatului de naștere al copilului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 octombrie 2023
În perioada 19-20 octombrie curent, la Geneva, are loc conferința cu genericul „Populație și dezvoltare: asigurarea drepturilor și a alegerilor”, organizată de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa și Fondul Națiunilor Unite pentru Populație. Evenimentul are drept scop să evalueze progresul în direcția atingerii obiectivelor adoptate la Conferința Internațională pentru Populație și Dezvoltare de la Cairo din 1994. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 12 octombrie 2023
Peste 45 de persoane s-au înregistrat deja la Programul de suport pentru formalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare de copii cu vârsta de până la 3 ani. Puteți să vă înscrieți în continuare, până pe data de 13 octombrie curent. Scopul programului este de a acorda sprijin și resurse esențiale pentru profesioniștii în domeniul îngrijirii copiilor, contribuind astfel la creșterea calității serviciilor oferite. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 11 octombrie 2023
Peste 20 de seniori din satul Cajba, raionul Glodeni, au format un grup numit „Vârsta de argint”, pentru a promova îmbătrânirea activă. De câteva ori pe săptămână, își dau întâlnire la casa de cultură, unde cântă și dansează, sau merg la bătrânii neputincioși și îi ajută prin gospodărie. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 03 octombrie 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale i-a premiat pe cei 14 laureați ai Concursului Premiul Național „Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediția 2023. Câștigătorii au primit diplome și premii bănești, în cadrul unui eveniment solemn desfășurat astăzi, în incinta ministerului. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 02 octombrie 2023
În contextul Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, în Republica Moldova a fost lansată în premieră „Universitatea pentru Vârsta a Treia”, o inițiativă pilot dezvoltată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Ministerul Educației și Cercetării, Universitatea de Stat din Moldova și Fundația Moldcell. Scopul proiectului este de a promova conceptul de învățare pe tot parcursul vieții și de a încuraja persoanele în etate să îmbătrânească activ și sănătos. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 29 septembrie 2023
Cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor vârstnice, care este marcată anual la 1 octombrie, Biroul Naţional de Statistică prezintă informaţia privind situaţia vârstnicilor, conform datelor disponibile pentru anul 2022. Citeşte mai mult...

Rezultatele 21 - 30 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167916
Total ieri: 48
Total azi: 61
Online: 1