Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
500 de femei și bărbați în etate au primit sprijin emoțional și produse de primă necesitate pe parcursul a patru luni
Data publicării: Luni, 04 ianuarie 2021
1,800 de persoane vârstnice din raioanele Șoldănești, Rezina, Basarabeasca și Leova  au primit pe parcursul lunilor septembrie – decembrie pachete cu produse alimentare, precum și sprijin emoțional. Pentru ca produsele să ajungă la cei care au nevoie de ele au fost instruiți și implicați 50 de voluntari din aceleași localități. Activitatea este realizată de către UNFPA în parteneriat cu HelpAge International Moldova și  Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Acțiunea este organizată cu scopul de a stimula dialogul dintre generații în contextul pandemiei COVID-19 și sprijină eforturile naționale de a proteja persoanele în vârstă, inclusiv prin implicarea tinerei generații.
 
Maria Inculeț este directoarea grădiniței din Cazangic, Leova. De mai mulți ani, își împarte timpul așa încât să facă și voluntariat. În ultimele patru luni, împreună cu alți voluntari din localitate a dus pachete cu produse alimentare la mai mulți vârstnici nevoiași din localitate, care se deplasează greu sau locuiesc singuri. ”Ne întâlnesc foarte bucuroși, mai ales oamenii neputincioși, care mai puțin ies prin sat. Se bucură să ne vadă  pentru că așa au posibilitatea să comunice cu cineva și se bucură că nu-s lăsați în umbră, nu-s uitați, iar noi ne simțim împliniți că putem ajuta, că ne putem implica și putem să-i susținem pe cei din comunitatea noastră”, explică voluntara.
 
Pentru Valeriu Moisa, din aceeași localitate, acest pachet înseamnă mai mult decât produsele alimentare. Este un mijloc de comunicare în perioada de izolare pandemică. ”Când vine voluntarul să ne aducă pachetul ne bucurăm că mai schimbăm și noi o vorbă. Ne mai spune ce se întâmplă în sat. De când cu bătrânețile și durerile, ne deplasăm mai greu și nu prea mai ieșim din ogradă”, spune bărbatul trecut de 70 de ani.
 
Și Maria Bobocea spune că la cei 76 de ani ai ei, cu problemele de sănătate pe care le are îi este dificil să se deplaseze. ”Mă tem să nu alunec. Dacă plouă nici nu ies din casă. Mă iau cu treburile casnice, mai ascult radioul și trece ziua”, spune femeia. Cea mai mare problemă este să facă rost de medicamente. Iar uneori, din cauza pensiei mici, și prânzurile sunt mai sărace. ”E greu să fii  bătrân la noi. Mulțumim că întrebați de noi, că vă faceți griji”, a mulțumit femeia cu recunoștință. 
 
”Pandemia COVID-19 a determinat o serie de schimbări și efecte semnificative asupra populației, în special asupra persoanelor în vârstă. Analizele UNFPA arată că persoanele în vârstă sunt expuse mai mult riscului de sărăcie, având cele mai mici venituri comparativ cu alte grupuri sociale. Susținerea UNFPA vine să atenueze inegalitățile și să faciliteze incluziunea socială a persoanelor în etate, prin crearea punților dintre generații și oferirea pachetelor cu produse alimentare de primă necesitate pentru cei mai vulnerabili vârstnici”, susține Eduard Mihalaș, Analist Programe Populație și Dezvoltare la UNFPA Moldova.
 
Conform datelor Biroului Național de Statistică, în Republica Moldova se înregistrează o creștere a populației vârstnice și o descreștere a tinerilor. Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani alcătuiesc 22% din populația țării. Suportul UNFPA Moldova este parte a asistenței oferite de către ONU Guvernului Republicii Moldova în mitigarea implicațiilor sociale și economice ale pandemiei COVID-19.
 
Proiectul „Regândește-ți vârsta! Conectarea socială și digitală a tinerilor și vârstnicilor din Moldova” este implementat de HelpAge Internațional cu susținerea Fondului ONU pentru Populație și a Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
 
https://moldova.unfpa.org/ro/news
Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 15 iunie 2023
Zece organizații neguvernamentale care și-au propus să rezolve o problemă socială prin crearea locurilor de muncă, dar și prin oportunități de integrare socială pentru persoanele defavorizate au primit granturi finanțate de Uniunea Europeană și cofinanțate de Suedia. Banii vor fi investiți în crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale din Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 13 iunie 2023
În perioada 6-9 iunie curent, o delegație a Republicii Moldova, condusă de secretara de stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale Felicia Bechtoldt, a întreprins o vizită de studiu în Republica Cehă, pentru un schimb de experiență și bune practici privind politicile de îmbătrânire activă și sănătoasă. Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova și Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale din Republica Cehă urmează să coopereze mai strâns pe domeniile de interes comun. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 09 iunie 2023
Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă datele (estimările) provizorii privind numărul populației cu reședință obișnuită3 în Republica Moldova la 1 ianuarie 2023, acesta reprezentând numărul persoanelor care au locuit preponderent în ultimele 12 luni ale anului de referință pe teritoriul Republicii Moldova indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.). Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 07 iunie 2023
Asigurarea unui mediu propice pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă relevă necesitatea unei abordări transversale și intersectoriale. În acest context, prioritățile de politici vizează domenii, precum sănătatea, educația, piața muncii, cultură, participare, protecție socială și altele, fiind necesară o sinergie a intervențiilor în aceste domenii. Abordarea comprehensivă și intersectorială a problemelor îmbătrânirii este relevantă inclusiv în contextul alinierii Republicii Moldova la Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Adaptarea la îmbătrânirea populației contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), precum: Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 iunie 2023
La 1 ianuarie 2023 numărul copiilor de 0-17 ani în Republica Moldova a constituit 539,4 mii2 sau 21,5% din numărul total al populației cu reședință obișnuită.Numărul copiilor născuți-vii în anul 2022 a constituit 27,0 mii3, fiind în descreștere cu 8,1% față de anul precedent. Rata natalității înregistrată în anul 2022 a constituit 10,6 născuți-vii la 1000 de locuitori, fiind cea mai joasă din ultimii 5 ani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 29 mai 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a desemnat 6 organizații nonguvernamentale câștigătoare ale Programului de Granturi mici, ediția 2023, dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova. La concurs au participat 26 organizații nonguvernamentale care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii în domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional. Organizațiile au prezentat la concurs proiecte care au avut drept scop elaborarea și aprobarea, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, a strategiilor de integrare a perspectivei îmbătrânirii, promovarea participativă a vârstnicilor prin implementarea programelor de instruire, activități social – culturale în mediul rural, implicarea vârstnicilor în activități de voluntariat şi dialog intergenerațional. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 24 mai 2023
Biroul Național de Statistică informează că numărul de decese înregistrate în anul 2022², conform datelor provizorii, a fost de 36,2 mii cazuri, fiind în descreștere semnificativă cu 9,3 mii cazuri (sau cu 20,5%) față de anul 2021 Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 16 mai 2023
La data de 15 mai 2023, Centrul Cercetări Demografice al Institutului Național de Cercetări Economice (INCE) a desfășurat Masa rotundă”Concediul de paternitate: așteptări, experiențe și rezultate în primii ani de la implementare”, organizată cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Familiei. Desfășurat în format hibrid, evenimentul a reunit 43 de participanți, colegi din cadrul mediului academic și universitar (ASEM, USM, USMF), precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor, Casei Național de Asigurări Sociale (CNAS) și ai Biroului Național de Statistică. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 12 mai 2023
Zeci de tineri și vârstnici au promovat îmbătrânirea activă și sănătoasă, în cadrul evenimentului organizat astăzi de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat Ministerul Muncii și Protecției Sociale şi Parlamentul Republicii Moldova, cu suportul organizaţiei HelpAge și al Fundației Moldcell, în contextul celebrării pe 15 mai a Zilei Internaţionale a Familiei. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 11 mai 2023
O conferință științifico-practică privind perspectivele de reziliență a familiei în contextul multiplelor crize a fost organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și partenerii UNESCO, UN Women, Platforma pentru Egalitate de Gen, Gender-Centru, Speranta ’87 Moldova, cu ocazia celebrării Zilei internaționale a Familiei. Asigurarea stării de bine a membrilor familiei și fortificarea instituției familiei, în special în contextul crizelor, au fost abordate multidimensional, inclusiv din perspectivă socială și educațională. O sesiune specială a fost dedicată măsurilor statului de suport pentru familiile cu copii. Citeşte mai mult...

Rezultatele 41 - 50 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167958
Total ieri: 61
Total azi: 103
Online: 2