Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
Ateliere de croitorie pentru copiii din cinci centre de plasament din ţară
Data publicării: Vineri, 09 octombrie 2020

„Dacă vrei să ajuţi un flămând, nu-i da peşte, dar o undiţă". După acest principiu funcţionează atelierele de cusătorie din centrele de plasament din Hânceşti, Bălţi, Anenii Noi, Cărpineni şi Drochia. Cu susţinerea Ministerului Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, programul gratuit de iniţiere în domeniul croitoriei a fost lansat la început de septembrie. Timp de patru luni, copiii vor fi instruiţi de specialişti, dar şi pensionarii care ştiu această meserie. Iniţiativa este implementată de Fundaţia Filantropică „Open Gates" din Chişinău.

Copiii din Şcoala-internat Carpineni sunt învăţaţi să coase haine de la zero. Încântaţi, aceştia au început cu câteva reguli simple, precum: tăierea unei bucăţi de material sau introducerea aţei în urechile acului. Pâna la sfârşitul anului, tinerii vor învăţa sa confecţioneze mai multe articole vestimentare, care vor fi expuse într-un târg la Chişinău. Cea mai importantă lecţie predată în atelier este transformarea unei pânze într-o piesă vestimentară. De acest lucru s-a convins şi Alexandrina Erhan, o copilă de 13 ani, care vrea să devină cusătoreasă. „Când o să se rupă ceva, o pereche de pantaloni, pot fără grijă să cos, adică nu o să trebuiască un educator care să ne arăte cum. Dacă învăţ acum, am să pot şi am să învăţ şi pe altcineva”, a spus Alexandrina Erhan, elevă.

Şi alţi copii de la Şcoala-internat din Cărpineni vin cu regularitate la cursurile de cusătorie pentru a deprinde o meserie. „Eu vreau să cos o cămaşă de culoare albastră, să i-o dau unui prieten”;  „Să nu băgăm degetele când coasem înăuntru şi când apăsăm cu piciorul, să nu apăsăm tare că apoi iese de sub control”, spun copiii. Copiii sunt ghidaţi de Eugenia Munteanu şi Valentina Grigoriţa, două pensionare din localitate, care se bucură că au şansa de a-şi împărtăşi cunoştinţele cu viitoarea generaţie. „Ne-a rugat să învăţăm nişte copii, care în viaţă să le prindă bine şi am fost de acord, aşa ca să ducem profesia asta mai departe”, a menţionat Eugenia Munteanu, croitoreasă. „El poate pe urmă să dreagă o haină de-a lui, o pereche de blugi să scurteze, fetele să coase o faţă de masă ori o faţă de pernă”, a spus Valentina Grigoriţă, croitoriţă.

Astfel, cei zece copii din şcoala-internat sunt ajutaţi să-şi formeze deprinderi pentru o viaţă independentă. „Vrem să-i obişnuim pe copii să fie independenţi, să aibă încredere în sine şi să poată să-şi facă bucata lor de pâine, să nu depindă de stat, de cineva. Vrem şi luptăm ca să evităm, să omitem dependenţa aceasta la copiii din centrele de plasament şi şcolile internat”, a menţionat Tudor Tenu, director, Şcoala-internat Cărpineni. Locuitorii satului Cărpineni consideră că lecţiile de cusătorie le oferă acestor minori şansa să se integreze mai uşor în societate. „Au o bază, au un viitor, au o perspectivă în viaţă şi e foarte bine”; „Pentru societate, fiindcă acolo copiii sunt încadraţi în muncă, ei primesc cunoştinţe necesare”; „E un plus pentru viaţa viitoare, adică acelaşi nasture să-l coşi, aceeaşi floricică să o desenezi pentru copiii tăi ca să le arăţi ce înseamnă croşetat”, spun locuitorii.

Proiectul “Îmbătrânire activă în dialog intergeneraţional. Atelier de cusut” reprezintă unul dintre cele 6 proiecte câștigătoare în cadrul Programului de Granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2020. Acesta se va desfășura pe parcursul a patru luni de zile și se va încheia în luna noiembrie 2020.

Sursa:http://trm.md/ro/regional/ateliere-de-croitorie-pentru-copiii-din-cinci-centre-de-plasament-din-tara?fbclid=IwAR3gUpOj_q_jy-Qr19kbZ4iMAFEWCVsGbmIKNxXL5A1wNQ7p8pQDJAfOCxw

Alte înregistrări
Data publicării: Vineri, 24 februarie 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale lansează Programul de granturi mici în domeniul îmbătrânirii active, ediția 2023, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 07 februarie 2023
Anuarul Statistic este unul din instrumentele tradiționale ale statisticii oficiale, care permite cunoașterea evoluției comunității, ca fundament esențial în elaborarea politicilor publice, locale. Această ediţie este structurată în 15 capitole și include circa 100 tabele pentru înțelegerea și percepția mai ușoară a datelor. În fiecare capitol, pentru indicatorii de bază sunt expuse sursa datelor și precizările metodologice. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 19 ianuarie 2023
Un raport demografic anual publicat de Institutul Național de Statistică arată care este statul din Europa unde se nasc cei mai mulți copii. Secretul din spatele natalității ridicate a fost dezvăluit de cercetători. În ce stat european se nasc cei mai mulți copii Cercetătorii au ajuns la concluzia că este dificil de măsurat impactul politicilor referitoare la familie asupra ratei natalității. Însă, specialiștii au observat că țările europene în care se nasc cei mai mulți copii sunt cele în care este mai ușor să împaci maternitatea cu viața profesională. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 17 ianuarie 2023
Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA Moldova) în parteneriat cu Casa Națională de Asigurări Sociale din Moldova (CNAS) lansează campania națională de informare „Fii părinte informat, cunoaște-ți drepturile!". Campania se desfășoară în coordonare cu Parlamentul Republicii Moldova și Ministerul Muncii și Protecției Sociale. Campania națională de informare „Fii părinte informat, cunoaște-ți drepturile!" constă în desfășurarea ședințelor de informare la care vor participa aproximativ 17.000 de persoane - mame și tați, îngrijitori/îngrijitoare, angajați/angajate, reprezentanți ai autorităților publice locale din toate raioanele, inclusiv din zonele rurale ale Republicii Moldova. Participanții vor fi informați de către specialiștii Caselor Teritoriale de Asigurări Sociale despre modificările recente în legislația națională care sprijină familiile cu copii și încurajează accesarea, inclusiv online, a prestațiilor de asigurări sociale adresate angajaților cu copii, precum și despre beneficiile acestora. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 10 ianuarie 2023
Parlamentul Republicii Moldova a aprobat, proiectul de lege pentru crearea serviciilor de alternativă de îngrijire a copiilor cu vârsta de până la trei ani, în cea de-a doua lectură. Proiectul actului legislativ prevede introducerea a trei tipuri de servicii alternative pentru îngrijirea copiilor de până la 3 ani: Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 04 ianuarie 2023
Analiza a fost elaborată în baza datelor revizuite ale populației și migrației la nivel territorial estimate de către Biroul Național de Statistică în anul 2022 și datelor Studiul Generații și Gen (GGS), care este primul și cel mai complex studiu demografic longitudinal, desfășurat până în prezent în peste 24 de țări ale lumii. GGS este parte a programului internațional coordonat de Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE) și Institutul Interdisciplinar de Demografie din Olanda (NIDI). Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 23 decembrie 2022
Cu prilejul sărbătorilor de iarna, Vă adresăm sincere felicitări şi urări de bine, sănătate, pace şi prosperitate.Anul 2023 să vă fie luminos, bogat în împliniri şi realizări frumoase. Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani! Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 19 decembrie 2022
Anuarul Statistic este unul din instrumentele tradiționale ale statisticii oficiale, care permite cunoașterea evoluției societății, ca fundament esențial în elaborarea tuturor politicilor publice. Anuarul cuprinde date statistice disponibile din diverse domenii pentru caracterizarea economică și socială a țării în anul 2021, precum și evoluția din ultimii ani a principalilor indicatori. Ediția actuală este structurată în 23 capitole și include circa 300 tabele și 70 grafice pentru înțelegerea și percepția mai ușoară a datelor. În fiecare capitol, pentru indicatorii de bază sunt expuse sursa datelor și precizări metodologice. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 12 decembrie 2022
Tendința globală către o populație mondială tot mai mare ascunde o diversitate remarcabilă de evoluții demografice la nivel regional și național. Nivelurile ridicate de fertilitate care determină creșterea demografică globală sunt concentrate într-un număr tot mai mic de țări; de fapt, deja 60% din populația mondială trăiește în țări cu rate de fertilitate la sau sub nivelul de înlocuire (în medie 2,1 copii raportați la o femeie). Într-un număr din ce în ce mai mare de țări, creșterea demografică a stagnat sau chiar s-a transformat într-o scădere a populației. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 decembrie 2022
Asociația Culturală "Veselia" cu sportul financiar al Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, în cadrul Programului Naţional de Granturi Mici în domeniul Îmbătrînirii Active, ediţia 2022, a desfăşurat proiectul ”Dance 4 Health" ediția II. Scopul proiectului fiind educarea prin cultură persoanelor în etate, prin intermediul dansului popular moldovenesc. Citeşte mai mult...

Rezultatele 61 - 70 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167956
Total ieri: 61
Total azi: 101
Online: 1