Congresul Autorităților Locale din Moldova

Congresul Autorităților Locale din Moldova

Ultima actualizare a site-ului:
Marţi, 19 martie 2024
Noutăţi și evenimente
Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei a dat start înscrierilor pentru Programul de Granturi mici 2017 în domeniul îmbătrânirii active
Data publicării: Vineri, 19 mai 2017

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei lansează Programul de Granturi mici, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic şi financiar.

Cine poate aplica?

La concurs pot participa organizaţiile nonguvernamentale din Republica Moldova care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional. Organizaţiile aplicante trebuie să deţină personalitate juridică, să fie organizaţie necomercială în care persoanele vârstnice constituie 2/3 din numărul de membri şi din componenţa organelor de conducere, iar scopurile sale statutare sunt orientate spre dezvoltarea personalităţii vârstnicilor şi integrarea lor în viaţa publică, socială și culturală. La concurs sunt încurajate să depună proiecte organizaţiile care dispun de cofinanţare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituţii şi donatori locali şi internaţionali şi pot justifica o contribuţie proprie de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului.

Priorităţile programului de granturi pentru anul 2017

În cadrul Programului Granturi mici pentru anul 2017 vor fi susţinute proiectele care vor contribui la promovarea îmbătrânirii active în baza priorităţilor:

Prioritatea I. Participarea vârstnicilor

Prioritatea II. Servicii pentru vârstnici

Prioritatea III. Oportunităţi economice pentru vârstnici

Prioritatea I. Participarea vârstnicilor

Vor fi finanţate proiectele ce vizează realizarea următoarelor acţiuni şi măsuri:

a) Promovarea participării vârstnicilor în procesul de luare a deciziilor;

b) promovarea voluntariatului şi activismului civic, importanţa voluntariatului şi mobilizarea voluntarilor.

Prioritatea II. Serviciile pentru vârstnici

Vor fi finanţate proiectele ce vizează realizarea următoarelor acţiuni şi măsuri:

a) Inițierea și dezvoltarea colaborării în vederea realizării schimburilor de experiență și bunelor practici în prestarea serviciilor pentru vârstnici;

b) Dezvoltarea mecanismelor de comunicare și relaționare sectorială prin implicarea prestatorilor de servicii pentru vârstnici în procesul de elaborare, monitorizare și evaluare a politicilor publice ce vizează vârstnicii;

c) Organizarea forumurilor şi întrunirilor prestatorilor de servicii pentru vârstnici.

Prioritatea III. Oportunităţi economice pentru vârstnici

Vor fi finanţate proiectele ce vizează realizarea următoarelor acţiuni şi măsuri:

a) Desfăşurarea unor campanii de informare privind oportunităţile de antreprenoriat şi cele de angajare în câmpul muncii;

b) Organizarea forumurilor, conferinţelor şi sesiunilor de informare privind angajarea în câmpul muncii şi/sau iniţierea afacerilor de către vârstnici;

c) Susţinerea antreprenoriatului în rândul vârstnicilor, precum şi a serviciilor de orientare, consiliere şi calificare privind accesul vârstnicilor la piaţa muncii, susţinerea antreprenoriatului social etc.

Tipul activităţilor care pot fi prevăzute în cadrul proiectelor sunt următoarele: campanii, cursuri, concursuri, târguri, simpozioane, festivaluri, forumuri, seminare, traininguri, mese rotunde, expoziții, dezbateri, consultări, congrese, conferinţe, schimburi de experienţă bilaterale şi multilaterale, participări la evenimente internaţionale, întâlniri oficiale, crearea de site-uri şi de reţele de comunicare, realizarea unor emisiuni radio şi televizate, activități de re-integrare socială, cluburi, activități sportive, activități culturale-artistice, de cercetare precum şi alte acţiuni similare consacrate domeniului de îmbătrânire activă.

Criterii de selectare

Toate proiectele care au îndeplinit criteriile de solicitare a finanţării, vor fi evaluate de către Comisia de examinare a proiectelor din cadrul Programului de Granturi mici, iar în urma obţinerii unui aviz pozitiv din partea Comisiei, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va încheia un contract de finanţare cu aplicantul, în conformitate cu prevederle Ordinului Ministrului nr. 80.din 15.05 2017. Având în vedere condiţiile de partecipare, cât şi caracterul naţional al Programului de Granturi, proiectele depuse vor fi supuse examinării dacă rezultatul activităților propuse se încadrează în scopul politicilor din domeniul îmbatrînirii active.

La selectarea proiectelor vor fi aplicate următoarelor criterii:

• Relevanţa proiectului conform priorităţilor stabilite;

• Interdependenţa dintre scop, obiective, activităţi, rezultate şi indicatori;

• Obiective clar definite, specifice, măsurabile – SMART;

• Definirea clară a participanţilor/beneficiarilor;

• Buget estimat în concordanţă cu activităţile planificate;

• Capacitatea de a atrage resurse suplimentare;

• Calitatea mecanismului de monitorizare şi evaluare a rezultatelor;

• Consistenţa acţiunilor de promovare;

• Durabilitatea proiectului;

• Capacitatea de realizare și experiența organizației.

Valoarea grantului oferit

Pentru finanțarea proiectelor aprobate de către membrii Comisiei de examinare, din Bugetul de Stat este alocată suma de 100 mii lei. Proiectele înaintate spre finanţare vor avea o durată maximă de implementare de 10 luni.

Procesul de aplicare

Dosarul poate fi depus până la data de 14.07.2017,ora 16.00 la Cancelaria Ministerului Muncii, Protecției Sociale și Familiei, mun. Chişinău, str. V.Alecsandri 1.

Dosarul depus la Cancelaria Ministerului trebuie să includă:

a) Formularul de solicitare a finanţării (anexa nr.1);

b) Bugetul detaliat al programului/proiectului;

c) CV-ul organizației;

d) CV-ul coordonatorului de proiect;

e) Declaraţia de imparţialitate (anexa nr.2);

f) Dovada existenţei contribuţiei proprii din partea beneficiarului de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului;

g) Statutul şi certificatul de înregistrare fiscal şi actele adiţionale după caz;

i) Dovada existenţei surselor de finanţare oferite de terţi, alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi;

j) Alte documente considerate relevante.

Notă: Anexele pot fi descărcate din Regulamentul-cadru privind organizarea şi desfăşurarea Programului de Granturi mici pentru organizaţiile din domeniul îmbătrânirii active, ataşat mai jos.

Mai multe detalii pot fi solicitate la numerele de telefon: 022 26 93 65, 022 26 93 66 sau la adresa de email: inga.isacenco@mmpsf.gov.md.

Regulamentul Programului Național de Granturi Mici în domeniul Îmbătrânirii Active

File regulament_program_de_granturi_final_-_copy.docx

Sursa: www.mmpsf.gov.md

Alte înregistrări
Data publicării: Joi, 15 iunie 2023
Zece organizații neguvernamentale care și-au propus să rezolve o problemă socială prin crearea locurilor de muncă, dar și prin oportunități de integrare socială pentru persoanele defavorizate au primit granturi finanțate de Uniunea Europeană și cofinanțate de Suedia. Banii vor fi investiți în crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale din Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană. Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 13 iunie 2023
În perioada 6-9 iunie curent, o delegație a Republicii Moldova, condusă de secretara de stat a Ministerului Muncii și Protecției Sociale Felicia Bechtoldt, a întreprins o vizită de studiu în Republica Cehă, pentru un schimb de experiență și bune practici privind politicile de îmbătrânire activă și sănătoasă. Ministerul Muncii și Protecției Sociale din Republica Moldova și Ministerului Muncii și Afacerilor Sociale din Republica Cehă urmează să coopereze mai strâns pe domeniile de interes comun. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 09 iunie 2023
Biroul Național de Statistică (BNS) prezintă datele (estimările) provizorii privind numărul populației cu reședință obișnuită3 în Republica Moldova la 1 ianuarie 2023, acesta reprezentând numărul persoanelor care au locuit preponderent în ultimele 12 luni ale anului de referință pe teritoriul Republicii Moldova indiferent de absențele temporare (în scopul recreării, vacanței, vizitelor la rude şi prieteni, afacerilor, tratamentului medical, pelerinajelor religioase etc.). Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 07 iunie 2023
Asigurarea unui mediu propice pentru îmbătrânirea activă și sănătoasă relevă necesitatea unei abordări transversale și intersectoriale. În acest context, prioritățile de politici vizează domenii, precum sănătatea, educația, piața muncii, cultură, participare, protecție socială și altele, fiind necesară o sinergie a intervențiilor în aceste domenii. Abordarea comprehensivă și intersectorială a problemelor îmbătrânirii este relevantă inclusiv în contextul alinierii Republicii Moldova la Agenda de Dezvoltare Durabilă 2030. Adaptarea la îmbătrânirea populației contribuie la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), precum: Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 01 iunie 2023
La 1 ianuarie 2023 numărul copiilor de 0-17 ani în Republica Moldova a constituit 539,4 mii2 sau 21,5% din numărul total al populației cu reședință obișnuită.Numărul copiilor născuți-vii în anul 2022 a constituit 27,0 mii3, fiind în descreștere cu 8,1% față de anul precedent. Rata natalității înregistrată în anul 2022 a constituit 10,6 născuți-vii la 1000 de locuitori, fiind cea mai joasă din ultimii 5 ani. Citeşte mai mult...
Data publicării: Luni, 29 mai 2023
Ministerul Muncii și Protecției Sociale a desemnat 6 organizații nonguvernamentale câștigătoare ale Programului de Granturi mici, ediția 2023, dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova. La concurs au participat 26 organizații nonguvernamentale care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii în domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional. Organizațiile au prezentat la concurs proiecte care au avut drept scop elaborarea și aprobarea, în comun cu autorităţile administraţiei publice locale, a strategiilor de integrare a perspectivei îmbătrânirii, promovarea participativă a vârstnicilor prin implementarea programelor de instruire, activități social – culturale în mediul rural, implicarea vârstnicilor în activități de voluntariat şi dialog intergenerațional. Citeşte mai mult...
Data publicării: Miercuri, 24 mai 2023
Biroul Național de Statistică informează că numărul de decese înregistrate în anul 2022², conform datelor provizorii, a fost de 36,2 mii cazuri, fiind în descreștere semnificativă cu 9,3 mii cazuri (sau cu 20,5%) față de anul 2021 Citeşte mai mult...
Data publicării: Marţi, 16 mai 2023
La data de 15 mai 2023, Centrul Cercetări Demografice al Institutului Național de Cercetări Economice (INCE) a desfășurat Masa rotundă”Concediul de paternitate: așteptări, experiențe și rezultate în primii ani de la implementare”, organizată cu prilejul celebrării Zilei Internaționale a Familiei. Desfășurat în format hibrid, evenimentul a reunit 43 de participanți, colegi din cadrul mediului academic și universitar (ASEM, USM, USMF), precum și reprezentanți ai Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Sănătății, Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor, Casei Național de Asigurări Sociale (CNAS) și ai Biroului Național de Statistică. Citeşte mai mult...
Data publicării: Vineri, 12 mai 2023
Zeci de tineri și vârstnici au promovat îmbătrânirea activă și sănătoasă, în cadrul evenimentului organizat astăzi de Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) în parteneriat Ministerul Muncii și Protecției Sociale şi Parlamentul Republicii Moldova, cu suportul organizaţiei HelpAge și al Fundației Moldcell, în contextul celebrării pe 15 mai a Zilei Internaţionale a Familiei. Citeşte mai mult...
Data publicării: Joi, 11 mai 2023
O conferință științifico-practică privind perspectivele de reziliență a familiei în contextul multiplelor crize a fost organizată de Universitatea de Stat din Moldova, în colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și partenerii UNESCO, UN Women, Platforma pentru Egalitate de Gen, Gender-Centru, Speranta ’87 Moldova, cu ocazia celebrării Zilei internaționale a Familiei. Asigurarea stării de bine a membrilor familiei și fortificarea instituției familiei, în special în contextul crizelor, au fost abordate multidimensional, inclusiv din perspectivă socială și educațională. O sesiune specială a fost dedicată măsurilor statului de suport pentru familiile cu copii. Citeşte mai mult...

Rezultatele 41 - 50 din 385
» Toate înregistrările
Sus

© 2020 Comisia naţională pentru populaţie şi dezvoltare.

Email:
secretariat@social.gov.md 
 
Acest site a fost creat cu susţinerea UNFPA.



Site elaborat de MoldData

ipv6 ready


Total vizitatori: 167903
Total ieri: 48
Total azi: 48
Online: 1